Unii copii cresc cu râsete, vacanțe și povești de neuitat. Alții cresc între pereții unui spital sau într-un sat în care lumea se termină la capătul drumului. Pentru unii, copilăria înseamnă joacă. Pentru alții, e doar un vis. Unii copii își amintesc zilele de naștere, serile la cinema sau prima excursie cu colegii. Alții își amintesc doar tratamente dureroase, zile întregi petrecute în spitale și dorința de a fi ca ceilalți.
(Conform unui studiu realizat de World Vision România)
O donație poate aduce un copil mai aproape de o tabără, o aventură, o experiență care să-i arate că lumea este mai mare și mai frumoasă decât și-a imaginat.
Tabăra noastră este mai mult decât o tabără. Este un spațiu în care joaca vindecă, învățarea
stârnește curiozitatea, iar fiecare copil descoperă, poate pentru prima dată, ce înseamnă să fie
doar... copil. Cu sprijinul tău, oferim acestor copii o poveste diferită – una în care joaca
devine vindecare, iar zâmbetul revine acolo unde a fost doar tristețe.
Pentru unii copii, lumea a fost doar spital sau sărăcie.
Fiecare contribuție a ta se transformă în mese calde, ateliere educative, momente de bucurie.
Astfel, ai șansa de a contribui la o schimbare reală.
Prin donația ta, un copil care nu a avut niciodată parte de o tabără, o vacanță, o excursie (lucruri simple care pentru el au fost inaccesibile până acum) va trăi bucuria de a-și crea amintiri pe viață.
Și ei vor avea parte de această tabără, nu doar vara, ci tot anul.
Vom organiza pentru ei ateliere de creație, activități educativ, drumeții și povești, astfel
încât fiecare copil să poată învăța, să se poată dezvolta, să își poată lărgi orizonturile.
Vrem ca fiecare copil care trece poarta taberei să simtă că pășește într-un loc magic.
Un loc unde zâmbetele sunt la tot pasul, râsetele umplu aerul, iar joaca nu are sfârșit.
Un loc care nu seamănă cu nimic din ce au trăit până acum, dar care va rămâne în sufletul lor
pentru totdeauna.
🏡 Dormitoare primitoare, unde fiecare copil se va simți în siguranță și ca acasă.
🎨 Săli de activități și ateliere, unde imaginația prinde viață și fiecare idee devine
posibilă.
🌳 O curte mare unde copiii pot alerga, se pot juca, pot descoperi lumea așa cum ar trebui –
prin bucurie și curiozitate.
🍽️ Mese calde, prietenie și îmbrățișări, astfel încât niciun copil să nu simtă lipsa familiei.
💛 Toate activitățile vor fi coordonate de specialiști cu experiență, astfel încât fiecare copil să se simtă în siguranță, îngrijit și încurajat să se bucure de fiecare moment.
Tabăra nu se termină odată cu vara. Vrem ca acest loc să fie deschis copiilor tot anul, oferindu-le șansa de a participa la ateliere, jocuri educative și activități recreative.
Aici, aproximativ 100 de copii din sat vor avea acces la activități educative și recreative, iar părinții - în special mamele - vor putea participa la sesiuni despre educația copiilor, sănătate și familie.
Un loc unde creștem împreună, învățăm unii de la alții și construim un viitor mai bun.
✔️ Oferi unui copil experiența unei copilării adevărate - prima excursie, primul foc
de tabără, primul "prieteni pentru totdeauna";
✔️ Vezi impactul concret al donației tale - știi exact cum sunt folosiți banii
tăi;
✔️ Te alături unei comunități de oameni care schimbă vieți;
✔️ Ai deducere fiscală - susții binele, iar statul te susține pe tine;
✔️ Asociere pozitivă - brandul tău devine parte dintr-o inițiativă cu impact real,
susținând educația și copilăria.
Construcția taberei ar trebui să înceapă în vara anului 2026, iar cu sprijinul tău, ne propunem să strângem până atunci cei 450.000 de euro necesari pentru construcție și amenajarea interioară și exterioară.
Visul nostru e ca în vara anului 2027, primii copii să pășească în acest loc magic - și să simtă, în sfârșit, că aparțin unei lumi care îi așteaptă cu brațele deschise.
Donează azi și pune prima cărămidă la temelia acestui loc atât de important.
Tabăra din Sat prinde viață datorită oamenilor cu suflet mare și companiilor care cred în această misiune. Fiecare cărămidă pusă, fiecare atelier pregătit, fiecare masă caldă oferită înseamnă un pas mai aproape de visul nostru - un loc unde copilăria nu mai este un lux, ci un drept.
Suntem recunoscători tuturor celor care au ales să ne fie alături și să facă parte din această poveste. Cu sprijinul lor, mai mulți copii vor alerga, vor râde, vor învăța și vor crea amintiri care să le lumineze viața.
Fiecare contribuție primită pentru Tabăra din Sat înseamnă mai mult decât o simplă donație - este o investiție în viitorul copiilor care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Prin această tabără, oferim copiilor învingători de cancer și celor din comunități defavorizate o copilărie așa cum merită: plină de joacă, educație și ocazii de a-și face prieteni. Cu sprijinul tău, construim un spațiu sigur unde, în fiecare vară, 500 de copii vor avea parte de experiențe și momente de bucurie care să le rămână în suflet toată viața.
Iar pe parcursul anului școlar, tabăra se va transforma într-un centru educațional și recreativ, deschis comunității locale.
Construcția taberei - ridicarea căsuțelor pentru copii și voluntari, amenajarea
spațiilor de joacă și a sălilor de activități.
Ateliere educative și creative - sesiuni interactive care dezvoltă încrederea în
sine, spiritul de echipă și abilități esențiale pentru viață.
Echipamente și resurse - rechizite, materiale pentru ateliere, mobilier și toate
dotările necesare pentru un mediu sigur și confortabil.
Alimentație sănătoasă și îngrijire - mese echilibrate și suport emoțional, pentru
ca fiecare copil să crească sănătos și încrezător.
Activități recreative - excursii, sport, jocuri și aventuri care îi ajută pe
copii să-și descopere potențialul.
P.S. Fiecare zi contează pentru acești copii. Cu 50 lei, le poți oferi o masă caldă, o activitate educativă și un strop de bucurie.